Premierul interimar, Ludovic Orban, a declarat luni seară că PSD a stabilit doar calendarul audierii miniștrilor în Parlament, nu și votul pentru învestitură, afirmând că și acest demers este o formă de boicot.
”Asităm la foarte multe premiere pentru politica românească. Eu nu îmi aduc aminte de vreo hotărâre a Birourilor Permanente reunite privitoare la calendarul de învestire al Guvernului, care să cuprindă stabilirea datei numai pentru audierea miniştrilor în Comisii. Toate deciziile Birourilor Permanente reunite pentru toate învestirile de guvern, de care îmi aduc aminte, au curpins în decizia Birourilor Permanente reunite şi calendarul audierilor şi data de învestitură în plen. De data asta, majoritatea PSD din Birourile Permanente reunite a refuzat să stabilească data la care se întruneşte plenul pentru a da votul de învestire. E o nouă modalitate de a boicota o procedură constituţională şi o procedură care e prevăzută în Regulamentul Camerelor”, a declarat premierul interimar Ludovic Orban, la Realitatea TV.
Ludovic Orban a afirmat că acestă formă de boicot arată că PSD nu are nimic de a face cu legea fundamentală – Constituția.
”Dacă până acum nu i-a trecut prin cap niciunei majorităţi parlamentare să nu decidă asupra datelor pentru toate etapele procedurii, asta arată că avem de a face cu un PSD care nu mai are nimic a face cu Constituţia, cu legile, cu regulamentul, cu bunul simţ, cu tot ceea ce înseamnă funcţionarea normală a unei instituţii. Acesta este PSD. Acesta este motivul pentru care am dat toate bătăliile şi în anii trecuţi şi în anul anterior şi vom da bătălia în care cu siguranţă vom termina definitiv cu această mascadară pusă la cale de PSD”, a adăugat Orban.