Liderul PNL a anunțat că va sesiza săptămâna viitoare Avocatul Poporului pentru că rectificarea bugetară a fost adoptată ilegal.
„Este o rectificare care s-a făcut ilegal, împotriva Constituţiei, nu au avut avizul obligatoriu al Consiliului Superior de Apărare a Ţării, nu au avut avizul Consiliului legislativ, nu au respectat procedurile legale de punere în dezbatere a proiectului ordonanţei, nu reflectă realitatea economică şi realitatea bugetară din România.
Depunem marţi, deja o avem pregătită, sesizarea către Avocatul Poporului, în care îi prezentăm toate argumentele pentru solicitarea noastră de atacare la Curtea Constituţională a ordonanţei de rectificare”, a spus Orban la școala de vară a tinerilor liberali.