Orban: Spitalul Regional din Craiova, va fi gata în 2050, dacă va fi/O bătaie de joc

Preşedintele Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, a declarat că actuala coaliţie de guvernare a avut nevoie de doi ani şi jumătate să organizeze licitaţia pentru proiectarea Spitalului Regional din Craiova, afirmând că spitalul „va fi gata în 2050, dacă va fi”.

„Am văzut cum s-au lăudat domnul Rafila şi alţi tovarăşi din PSD că au semnat contractul de proiectare a Spitalului Regional Craiova pe 8 noiembrie. Vreau numai să vă readuc aminte că proiectele celor trei spitale regionale, printre care este şi Spitalul din Craiova, alături de spitalul din Iaşi şi Cluj, este pornit în 2015. A beneficiat de o finanţare de un miliard de euro şi din cauza faptului că nu s-a făcut mai nimic, nici Guvernul Cioloş, nici Guvernele PSD, până la momentul la care am preluat noi guvernarea, practic s-au şi pierdut 500 milioane euro care erau bani disponibili de finanţare pentru realizarea acestor spitale regionale”, a declarat Orban, citat de Agerpres.

Ritmul în care se lucrează la acest proiect ”este o bătaie de joc la adresa cetăţenilor care au nevoie” de un spital, a afirmat Orban,

”În ritmul ăsta, dacă mai rămâne PSD sau actuala coaliţie la guvernare, o să facă spitalul regional în 2050, dacă va fi. Este o bătaie de joc la adresa cetăţenilor care au nevoie. Nu numai cetăţenii din Dolj, ci din toată Oltenia au nevoie de spital la standarde moderne, care să ofere cu adevărat condiţii de tratament, de diagnostic şi chiar de găzduire, care să dispună de condiţii de cea mai mare calitate. Practic este bătaie de joc, cei care conduc România nu ţin cont de nevoile cetăţenilor”, a mai spus fostul premier.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare