joi, februarie 22, 2024

Organizarea de noi coridoare umanitare din oraşele asediate în Ucraina, imposibil de realizat acum

Civilii care speră să fie evacuaţi din oraşele ucrainene asediate continuau să aştepte miercuri, în timp ce un oficial al guvernului de la Kiev a declarat că încă nu este posibil să fie organizate noi coridoare umanitare, informează dpa, potrivit Agerpres.

Kievul nu a primit încă un răspuns la propunerile sale adresate Crucii Roşii, a declarat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk într-o înregistrare video difuzată miercuri.

„Problema coridoarelor umanitare din Izium şi Mariupol este deschisă. În prezent este imposibil să scoatem în siguranţă oameni de acolo”, a spus Vereşciuk. „Sunt în curs de stabilire căi pentru a livra hrană şi medicamente”, a adăugat ea.

Situaţia din unele oraşe ucrainene – precum Izium în nord-estul ţării, care se află sub asediul forţelor ruse, şi portul Mariupol din sud-estul ţării, care este de mai multe zile complet încercuit – este considerată catastrofală.

În ultimele zile, oamenii au putut de mai multe ori să fugă prin coridoare speciale. Însă în Mariupol mai multe încercări de evacuare au eşuat, până când marţi circa 20.000 de persoane au putut părăsi oraşul.

Vereşciuk a acuzat forţele ruse că bombardează convoaie umanitare şi locuri unde se adună oameni. La rândul său, Rusia a formulat acuzaţii similare împotriva forţelor militare ucrainene.

sursa: AGERPRES

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner