Fostul ministru Adrian oros afirmă că băieții deștepți au pus ochii pe banii fermierilor. Cu ajutorul ministrului Chesnoiu aceștia vor să pătrundă în cooperativele agricole. Sub ochii buimaci ai colegilor de coaliție.
Pentru a deturna banii europeni destinați fermierilor pentru investiții în depozitare și procesare, ministrul Chesnoiu și un grup de parlamentari PSD, forțează schimbarea Legii cooperației agricole 566/2004 (L.261/2022, Bp.143-2022). În regim de urgență.
La presiunea “băieților deștepți din PSD” se dorește intrarea în cooperativele agricole și a altor entități cu alte obiecte de activitate, care nu au treabă cu agricultura, spune Oros.
Potrivit acestuia, scopul este foarte clar: să pună mâna pe banii europeni din fondul pentru dezvoltare rurală, alocați perioadei 2023-2027, care se gestionează de AFIR( unde Chesnoiu este director general suspendat). Câteva miliarde de euro.
”Astfel, prin proiectul de lege depus în regim de urgență, de ministrul Chesnoiu alături de parlamentari PSD, în Cooperativele Agricole vor putea intra si PFA-uri si SRL -uri care au ca obiect de activitate comerțul cu ridicată și amănuntul, repararea vehiculelor și motocicletelor, hoteluri și restaurante, informații și comunicatii, sănătate și asistență socială etc”, afirmp Oros.
Acestea vor beneficia de facilitățile fiscale din Legea cooperației prin care micii fermieri sunt stimulați să intre în cooperative. Dar, miza cea mare este accesul la proiecte de investiții din PNS 2023-2027 de până la 15 milioane euro, cu minim 70% intensitate de sprijin (adică 10,5 milioane bani europeni). Poate îi explică cineva ministrului Chesnoiu că fondurile din PNS sunt pentru fermieri. În primul rând ei trebuie să aibă posibilitatea să își dezvolte capacitați de depozitare și procesare, mai spune Oros.
Deasemenea, ministrul Chesnoiu ar trebui să înțeleagă, că Legea cooperației agricole este pentru fermieri. Aceste forme de asociere economică le consolidează poziția în lanțul alimentar și le facilitează accesul la piaă, afirmă Adrian Oros.