„Ospiciul de piromani USR şi-a propus să dea foc țării, forțând la Bruxelles blocarea fondurilor europene pentru România, sub falsa presupunere a încălcării exigențelor ce guvernează statul de drept. Cândva, un nebun ca Nero şi-a imaginat că prin incendierea Romei, al cărei autorat îi este atribuit de istoriografie, îi poate învinovăți pe creştini şi declanşa, pe cale de consecință, persecutarea lor. Ceea ce s-a şi întâmplat”, scrie, pe Facebook, europarlamentarul PSD Dragoş Benea, conform gandul.ro.
„Cam ăştia-s fritzii, colibanii, clotilzii, moştenii, bolojenii şi pâslarii care uneltesc la Bruxelles împotriva intereselor legitime ale României, dovedind că sunt un soi de tumoră ce trebuie urgent îndepărtată din corpul politic autohton, înainte de metastazare.
Nişte „neroni” sau mai curând o adunătură de nerozi care-şi închipuie că pot construi o democrație a bunului lor plac, în care regulile sunt schimbate în timpul jocului, iar legea e bună şi merită respectată doar când îi vizează pe alții.
„Amendamentul Fritz” e strict o problemă de bucătărie internă, pe care PNL şi USR, prin PPE & Renew, au ales s-o exporte la Bruxelles: doar mulțumită social-democraților europeni şi popularilor – care abia într-un târziu s-au dezis de manevra meschină a celor de la Renew – demersul politicianist a fost curmat.
De la Băsescu şi Iohannis încoace, practica dezonorantă de a merge cu pâra la Înalta Poartă a ştirbit prestigiul României în Europa, confirmând – ca de fiecare dată, de altfel – că trădătorii se află printre noi şi nu trebuie căutați în altă parte”, a transmis Dragoș Benea pe Facebook.



