Paatriarhia Română, epel la rugăciune pentru încetarea secetei

În contextul îngrijorător creat de seceta care afectează masiv agricultura şi alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn către toate Eparhiile sale, pe teritoriile cărora seceta persistă, să oficieze rugăciunile care se rostesc „la vreme de secetă”.

Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniştită, spre buna rodire a pământului, spune BOR.

„Este, aşadar, absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45)”, transmite Patriarhia.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare