Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului cu prilejul Zilei Limbii Române

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj cu prilejul Zilei Limbii Române.

„Astăzi, 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române. Îi felicit cu acest prilej pe toţi cei care contribuie în domeniul literar, al ştiinţei şi al cercetării, în spaţiul academic ori editorial la cultivarea limbii române şi la comunicarea prin intermediul acesteia a importantelor valori ale civilizaţiei româneşti şi universale! Pentru românii de peste hotare, limba română este cea care îi face să se simtă „acasă”, oriunde s-ar afla, iar, într-o diaspora atât de numeroasă, rolul său de liant este mai important ca niciodată. Dragi români de pretutindeni, să nu încetaţi să iubiţi limba română şi să cultivaţi dragostea pentru aceasta şi în rândul copiilor, în spiritul preţuirii şi folosirii sale corecte”, spune şeful statului în mesaj, potrivit Administrației Prezidențiale.

Iohannis se declară încrezător că, prin implementarea Proiectului „România Educată”, se vor găsi soluţii pentru digitalizarea predării limbii române, atât în ţară, cât şi în comunităţile româneşti din străinătate, precum şi pentru sprijinirea celor care, prin cultivarea limbii, menţin legătura comunităţilor de români de pretutindeni cu ţara.

„Limba română va continua să ne ţină uniţi şi apropiaţi de ţară. Această comoară, care a dăinuit peste veacuri, va rămâne elementul central al identităţii noastre, întru mulţi ani!”, afirmă preşedintele Iohannis.

Administraţia Prezidenţială anunţă că Palatul Cotroceni va fi iluminat, marţi, începând cu ora 20,00, în culorile drapelului naţional cu prilejul celebrării Zilei Limbii Române.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare