Pană masivă de curent în Spania, Portugalia și sudul Franței. În Malaga magazinele nu mai pot procesa plăți cu cardul, iar mulți oameni nu mai pot cumpăra apă sau alimente de bază

„O pană masivă de curent a afectat luni, 28 aprilie 2025, întreaga Spanie, dar și Portugalia și sudul Franței, blocând comunicațiile, aeroporturile și rețelele de transport de mare viteză. Românii aflați în vacanță în Spania trăiesc momente de panică și incertitudine”, scrie libertatea.ro.

„„E dezastru. Sper să putem pleca de aici”, a declarat pentru Libertatea o româncă aflată în vacanță, în sudul Spaniei, lângă Malaga.
„Nu știu când o să ajungă mesajul. Aici, în Spania, dar și în Portugalia și o parte din Franța, este criză de curent electric, de internet, de telefonie… E dezastru. Nu putem suna, nu putem nici la restaurant să mergem și nici nu am cumpărat nimic de mâncare. E jale. Sper să putem pleca de aici. S-au panicat și spaniolii. Sunt cozi la benzinării, peste tot…”, a mărturisit turista din România, pentru Libertatea.
Aceasta a povestit că transporturile sunt momentan blocate, iar rețelele de telefonie și internet funcționează sporadic, uneori deloc.
În Malaga, Spania, electricitatea este complet întreruptă, iar rețelele 5G abia funcționează.

Magazinele și restaurantele nu mai pot procesa plăți cu cardul, iar mulți oameni nu mai pot cumpăra apă sau alimente de bază.
Potrivit martorilor, la știrile locale circulau avertizări de câteva săptămâni, recomandând populației să-și facă provizii de apă, lumânări și conserve pentru cel puțin trei zile. Totuși, data exactă a crizei nu fusese anunțată, ceea ce i-a prins nepregătiți pe mulți locuitori și turiști.

„Le-au spus să își ia apă, butelii, lumânări, conserve, dar nu știau când se va întâmpla. Nu ne-am luat apă și acum nu știm de unde mai putem cumpăra”, a mai spus femeia.
Între timp, Red Eléctrica raportează că va dura între „șase și zece ore” pentru a restabili complet alimentarea cu energie electrică, potrivit presei spaniole.

Planul de urgență a fost activat
Guvernul spaniol a convocat de urgență Consiliul Național de Securitate. Membrii săi, inclusiv prim-ministrul, șeful Statului Major al Apărării și directorul Centrului Național de Informații (CNI), se vor întâlni pentru a analiza posibila origine a defecțiunii masive a rețelei electrice care a avut loc în Spania, potrivit El Mundo.

Institutul Național de Securitate Cibernetică (INCIBE) investighează dacă întreruperea masivă de curent ar putea fi rezultatul unui atac cibernetic. Deocamdată, principalele companii de electricitate din Spania nu au oferit explicații clare.
Turiștii se tem că nu vor putea pleca din Spania. Și pe bună dreptate, având în vedere că traficul aerian în Spania și Portugalia este afectat de întreruperile electrice generalizate care afectează ambele țări.

„Nu știm cum va fi cu avioanele. Avem zbor miercuri la 18.15, dar nimeni nu poate garanta că aeroporturile vor fi operaționale până atunci”, a mai spus românca.
„Încă nu se înregistrează anulări pe scară largă, dar monitorizăm situația pe măsură ce evoluează”, a transmis Flightradar, prin intermediul X”, scrie libertatea.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare