Papa Francisc, despre războiul din Ucraina: Un regres macabru al umanităţii

Papa Francisc a declarat, duminică, în predica pe care a ținut-o, că războiul din Ucraina este “un regres macabru al umanităţii” și că invazia din Ucraina l-a făcut să sufere şi să plângă, reiterând apelul pentru crearea unor coridoare umanitare sigure pentru persoanele încercuite în oţelăria din Mairupol.

”Începe astăzi luna dedicată Maicii lui Dumnezeu. Aş vrea să-i invit pe toţi credincioşii şi toate comunităţile să se roage în fiecare zi de mai rozariul pentru pace. Gândul se îndreaptă imediat către oraşul ucrainean Mariupol, Oraşul Mariei, bombardat şi distrus în mod barbar. Chiar acum, chiar de aici, reînnoiesc cerinţa de a fi predispuse coridoare umanitare sigure pentru persoanele încercuite în oţelăria acestui oraş. Sufăr şi plâng, gândindu-mă la suferinţele populaţiei ucrainene, în special la cei mai slabi, la bătrâni şi copii. Ajung chiar ştiri înfricoşătoare despre copii expulzaţi şi deportaţi. Şi în timp ce asistăm la regres macabru al omeniei, mă întreb, împreună cu numeroase persoane neliniştite, dacă se caută cu adevărat pacea, dacă există voinţa de a evita o continuă escaladare militară şi verbală, dacă se face tot posibilul pentru ca armele să tacă. Vă rog, să nu ne resemnăm la logica violenţei, la spirala perversă a armelor! Să se păşească pe calea dialogului şi a păcii! Să ne rugăm”, a declarat Papa Francisc.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare