Papa Francisc, la Înviere: Și în cea mai întunecată noapte, steaua dimineţii continuă să strălucească

Papa Francisc a participat la Slujba de Înviere din Bazilica Sf. Petru, unde au fost prezenți peste 5000 de pelerini, încurajându-i pe credincioși să se roage în întunericol gros al războiului și să privească lumina plină de speranță a zorilor.

„În aceste vremuri întunecate,(…) în întunericul gros al războiului, al cruzimii, cu toţii ne rugăm, ne rugăm cu voi şi pentru voi în această noapte. Ne rugăm pentru toată suferinţa. Nu putem decât să vă oferim compania noastră, rugăciunea noastră şi să vă spunem: <<Curaj! Vă însoţim!>>Şi, de asemenea, să vă spun cel mai mare lucru pe care îl sărbătorim astăzi: Christòs voskrés! Hristos a înviat! (…) Chiar şi în cea mai întunecată noapte, steaua dimineţii continuă să strălucească”, a predicat Papa Francisc.

Papa i-a încurajat pe credincioși să vadă lumina plină de speranţă a zorilor, aşa cum au trăit-o femeile Evangheliei care au descoperit mormântul gol al lui Isus. Ele ne arată „primele raze ale zorilor vieţii lui Dumnezeu răsărind în întunericul lumii noastre”, a spus suveranul.

„Totuşi, Domnul a înviat! Să nu zăbovim printre morminte, ci să alergăm să-L găsim pe El, Cel Viu! Nici să ne fie teamă să-L căutăm şi pe chipul fraţilor noştri, în poveştile celor care speră şi visează, în durerea celor care suferă: Dumnezeu este acolo!. Să-l facem pe Iisus, Cel Viu, să învie din toate acele morminte în care l-am pecetluit… Să-l aducem în viaţa de zi cu zi: prin gesturi de pace în aceste zile marcate de ororile războiului, prin acte de reconciliere în mijlocul relaţiilor rupte, acte de compasiune faţă de cei aflaţi în nevoie, acte de dreptate în mijlocul situaţiilor de inegalitate şi de adevăr în mijlocul minciunilor. Şi mai presus de toate, prin lucrări de iubire şi fraternitate. Să sărbătorim Paştele cu Hristos! El trăieşte! Şi astăzi umblă în mijlocul nostru, ne schimbă şi ne eliberează… Căci cu Iisus, Domnul Înviat, nicio noapte nu va dura în veci; şi chiar şi în cea mai întunecată noapte, steaua dimineţii continuă să strălucească”, a afirmat Papa Francisc

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare