Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Papa Leon al XIV-lea îşi ajută familia de câte ori este nevoie, susţine fratele său

În calitate de lider al celor 1,4 miliarde de catolici din lume, Papa Leon al XIV-lea nu şi-a uitat familia din Statele Unite şi l-a ajutat recent pe fratele său mai mare, John Prevost, cu declaraţia fiscală, conform declaraţiilor făcute de acesta din urmă la televiziunea italiană, transmite luni DPA, conform Agerpres.

Fratele mai mare al Papei, născut în SUA, a susţinut că Leon (Robert Francis Prevost) în ajută de câte ori poate şi a precizat că îşi sună adesea fratele când are nevoie de ajutor, deoarece are o bogată cunoaştere în toate domeniile. Pontiful, a spus fratele său, l-a ajutat recent şi cu un computer nou.

Papa Leon, a cărui familie este din Chicago, este cel mai mic dintre trei fraţi. El a împlinit luni 71 de ani luni.

Vorbind în cadrul unei emisiuni despre copilăria lor comună, fratele său John, care este cu un an mai mare, a spus că toţi au fost copii perfect normali, care se certau ocazional, dar erau şi foarte apropiaţi. Obişnuiau să joace baseball şi fotbal pe stradă, a adăugat Prevost.

Leon era însă deja capabil să recite Sfânta Liturghie pe de rost de la vârsta de cinci ani, ceea ce a stârnit agitaţie în cartier la acea vreme, a spus fratele său. Un vecin a prezis chiar că băiatul va deveni într-o zi primul papă născut în SUA, a spus Prevost.

Papa Leon al XIV-lea deţine acum cetăţenie americană, precum şi cetăţenie peruană, unde a slujit ca preot timp de mulţi ani, şi cetăţenie a Vaticanului, mai notează DPA.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare