Părintele Calistrat: Am ajuns o gloată ieftină, vândută, exploatată, chinuită și zghihuită de diavolul desfrâului, datorită propriilor noastre patimi, pe care le cultivăm și le hrănim din industria lascivă a pornografiei și sexualității, în fapt suntem ceea ce mâncăm, sintem ceea ce consumăm și biologic și intelectual, nimic mai mult, dar tobă de carte, de titluri, diplome, de studii care mai de care cu titluri mai pompoase, cand de fapt suntem zero, zero, zero

Părintele Calistrat a intervenit în scandalul iscat de Gheboasă și versurile obscene pe care le-a cântat în fața unor minori la Festivalul Untold. Pe lângă primarul Emil Boc, din orașul în care s-a organizat festivalul, Părintele Calistrat îl felicită, ironic, și pe Klaus Iohannis, președintele României, scrie r3media.ro.

„LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE! (Sf.Evanghelie).

CÂND TRIMIȚI COPILUL ÎN LUME, NU UITA PE LÂNGĂ BANI SĂ-I PUI ÎN DĂSAGĂ ȘI CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ! (Zicala bunicii). Toată opinia publică s-a oripilat și este crunt dezamăgită, că fiii lor și fiicele sunt duse cu sila la UNTOLD în Cluj, s-au umplut de cultura modernă, plină de obscenități și trivialitate.

Oare cine promovează aceste produse ieftine, numite piese muzicale, iar pe autorii lor îi numesc artiști?

Plecând de la muzica naturii, cum zice psalmistul David: „Toată suflarea să laude pe Domnul”, de la cântecul privighetorilor, a ciocârliilor, a rândunelelor, ajungând la doină, la poezie, basm, fluier, vioară, pian până la muzica clasică și cultă, ne întrebăm retoric; oare câți dintre noi mai avem cultura valorilor constructive intelectual, sau în dăsaga personală pe cei 7 ani de acasă?

– Cât am evoluat, cât ne-am cultivat, cât ne-am înțelepțit dacă am ajuns la asemenea grad de degradare să nu mai avem un sistem și criteriu de valori culturale și intelectuale după care să ne ghidăm în lumea socială?

– Vă dați singuri seama și să ne dăm singuri seama, la ce cote de inteligență am ajuns și noi și cei care ne conduc pe noi, dacă am atins performanța de a adora sexul și desfrâul și organele genitale în textele muzicale moderne.

– Am ajuns o gloată ieftină, vândută, exploatată, chinuită și zghihuită de diavolul desfrâului, datorită propriilor noastre patimi, pe care le cultivăm și le hrănim din industria lascivă a pornografiei și sexualității, în fapt suntem ceea ce mâncăm, sintem ceea ce consumăm și biologic și intelectual, nimic mai mult, dar tobă de carte, de titluri, diplome, de studii care mai de care cu titluri mai pompoase, cand de fapt suntem zero, zero, zero.

– Întrebam Ministerul Culturii și a Tineretului, unde sunt aceste foruri care veghează la educatia tinerilor?

– Dar ASCOR-ul, ATOR-ul-Cluj unde sunt?

– Dar comitetele de părinți…?

– Unde sunt intelectualii de geniu, care emană spuma culturii intelectuale românești?

– Unde este forul suprem al Academiei Române să explice și să lămurească motivul acestor derapaje culturale bădărane și infecte pentru urechile unui public român -creștin Ortodox, mai ales în plin Postul Adormirii Maicii Domnului?

– Care este cauza fundamentală, că pruncii noștrii creștini savurează cu miile, plini de poftă și nesațiu, fără pic de jenă sau pudicitate, asemenea abjecții infecte, numite cultură muzicală?

– Bravo, BOC !

– Bravo, IOHANNIS!

– Bravo, Ministerul Culturii și Tineretului!

– Bravo, CNA România!

– Bravo, ROMÂNIA !

Am atins toate podiumurile posibile în școala educației, culturii și eticii sociale! România ține-o tot așa!”, a scris Părintele Calistrat pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare