Parlamentari ai PSD Arad, vizită de lucru în orașul Lipova

Parlamentarii PSD Arad, deputatul Dorel Căprar și deputatul Florin Tripa, au făcut o vizită de lucru la Lipova, sâmbătă, pentru a vedea stadiul investițiilor, dar și pentru a vorbi cu oamenii și a afla ce mai e de făcut astfel ca Lipova să devină o „perlă” a Văii Mureșului. 

Până acum, aproximativ 20 de milioane de lei a investit Guvernul în dezvoltarea orașului Lipova, aflat pe Valea Mureșului.

Dorel-Caprar„Lipova s-a bucurat în ultimii ani de o dezvoltare armonioasă, în mare măsură datorită investițiilor guvernamentale de aproape 20 milioane lei dar și eforturilor echipei social-democrate aflată la conducerea Primăriei. Am discutat, alături de colegul deputat Florin Tripa, cu oamenii despre perspectivele de dezvoltare, lacunele legislative sau birocrația încă existentă și bineînțeles, în perspectiva votului din 26 mai, despre echipa de patrioți care va reprezenta, cu siguranță cu cinste, România la Bruxelles”, a transmis Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare