Parlamentarii – uniţi în faţa stării de urgenţă

Parlamentarii din toate grupurile politice au votat joi, în unanimitate, decretul emis de preşedintele Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile.

S-au exprimat în favoarea decretului 455 de parlamentari. Şedinţa, care a avut loc online, a fost condusă de preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Titus Corlăţean, iar intervenţiile liderilor politici au fost făcute prin telefon.

Primul care a anunţat de la microfon că „PSD înţelege să se comporte în continuare responsabil”, a fost liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis.

„E clar că Guvernul este depăşit de această situaţie. (…) Avem nevoie de ordonanţe care să fie clare şi coerente. Nu cred că este momentul să mai împărţim clasa politică între Putere şi Opoziţie. Sper ca Guvernul să ţină cont de aceste propuneri ale noastre”,  a spus Simonis.

Decretul privind instituirea stării de urgenţă este unul necesar, util, nu este însă suficient pentru a trece peste această criză, a afirmat liderul USR, Dan Barna, care a anunţat un vot favorabil asupra decretului.

„Acum nu mai vorbim despre creştere economică, ci vorbim, pur şi simplu, despre apărare şi supravieţuire şi vorbim despre cum salvăm locuri de muncă, întreprinderi şi chiar industrii întregi. Trebuie să ne ridicăm, şi asta este o responsabilitate pe care pare că începem să o înţelegem de la o zi la alta, la înălţimea vremurilor grele prin care trecem”, a spus Dan Barna.

Şi UDMR a anunţat, prin vocea liderului Kelemen Hunor, că va vota pentru încuviinţarea decretului privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, şi totodată că va transmite Guvernului o serie de propuneri privind protejarea mediului economic, social, sanitar.

Kelemen Hunor a susţinut că România se confruntă probabil ci cea mai gravă situaţie din ultima sută de ani.

“Atât din punct de vedere epidemiologic, cât şi politic, social, şi economic suntem într-o situaţie nemaiîntâlnită de la prăbuşirea comunismului, o provocare uriaşă care va schimba viaţa noastră, perspectivele noastre, raporturile noastre. De aceea, simultan trebuie găsite soluţii, domnule prim ministru, pentru IMM-uri, dar şi pentru a ajuta companiile mari de care depind alte sute şi sute de firme mai mici. Primele decizii anunţate sunt încurajatoare, dar încă nu sunt suficiente”, a spus Kelemen Hunor.

Şi Victor Ponta a votat în favoarea decretului, deşi a apreciat că instituirea stării de urgenţă este cam tardivă.

„E prea puţin pentru că degeaba noi ratificăm o stare de urgenţă, dacă, din păcate, Guvernul nu ia nicio măsură din cele aşteptate. (…)  Degeaba votăm noi o stare de urgenţă, dacă mai departe nu se reflectă nimic din ceea ce se întâmplă”, a susţinut Ponta.

Parlamentarii PMP au „votat clar” pentru decretul prezidenţial şi au făcut un apel la solidaritate, responsabilitate şi disciplină, după cum a declarat liderul deputaţilor partidului, Marius Paşcan.

„PMP a solicitat preventiv, cu câteva săptămâni în urmă, decretarea stării de urgenţă pentru a nu fi scăpate de sub control efectele crizei epidemiologice. Rămânem consecvenţi în această privinţă şi vom vota clar pentru menţinerea stării de urgenţă cu o serie de observaţii”, a precizat Paşcan.

Liderul minorităţilor din Parlament, Varujan Pambuccian, a susţinut că „România se află în război cu un inamic invizibil”, iar sectorul privat trebuie ajutat.

„ Poate n-ar fi rău să renunţăm la deficitul bugetar. Multe ţări fac lucrul acesta, dar va trebui să facem cu mare atenţie la un echilibru între ajutoare şi inflaţie Sper că nu suspendăm, de altfel, niciuna dintre măsurile de protecţie socială, nu avem voie să punem oamenii în situaţii mai dificile decât sunt”, a spus Pambuccian.

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, crede că trebuie instituită măsura izolării individuale la domiciliu pentru cetăţeni, cu permisiunea de a se deplasa pentru nevoi esenţiale.

„Cer imperios Guvernului să adopte această măsură acum şi nu după ce va exista o explozie a epidemiei şi ne vom confrunta cu zeci de mii de persoane infectate cu coronavirus, moment în care sistemul sanitar nu va mai putea face faţă”, a afirmat Tăriceanu.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare