Parlamentul Austriei i-a ridicat joi imunitatea parlamentară fostului cancelar conservator Sebastian Kurz, care a demisionat în octombrie în urma unui scandal de corupţie, notează AFP.
Sebastian Kurz, 35 de ani, ales pe un program antiimigraţie în 2017, a demisionat din funcţia de cancelar în octombrie, când a fost vizat de o anchetă anticorupţie.
De atunci, el a fost protejat de urmărire penală în virtutea statutului său de lider al grupului parlamentar al Partidului Popular Austriac (OVP) şi de membru al parlamentului.
Sebastian Kurz, care respinge acuzaţiile de corupţie, afirmase anterior că doreşte ridicarea imunităţii sale, astfel încât ancheta să poată avansa. El declarase că vrea să combată acuzaţiile, false în opinia sa, care l-au costat postul de cancelar.
Scandalul a izbucnit în octombrie când mai multe locuri, printre care sediul Cancelariei federale şi al Ministerului de Finanţe, au fost percheziţionate în cadrul unei anchete asupra unor suspiciuni de deturnare de fonduri publice între 2016 şi 2018 de către colaboratori apropiaţi ai lui Sebastian Kurz.
Scopul acestei deturnări a fost de a finanţa publicarea unor sondaje falsificate şi o acoperire mediatică favorabilă lui în media unui grup influent de presă austriac, Oesterreich. În schimb, acesta din urmă a fost răsplătit cu achiziţionarea generoasă de publicitate, conform suspiciunilor procurorilor.
Sebastian Kurz a fost cel mai tânăr şef de guvern din lume când a fost ales la vârsta de 31 de ani. Coaliţia pe care a format-o cu extremă-dreapta s-a prăbuşit în 2019, când aliatul său s-a găsit în centrul unui scandal de corupţie. Noi alegeri i-au permis să-şi recapete postul de cancelar în fruntea unei coaliţii cu Verzii.
Numeroşi analişti politici sunt de părere Sebastian Kurz va încerca „un come-back”, succesorul său, fostul ministru de externe Alexander Schallenberg, fiind unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori. AGERPRES