Parlamentul din Nicaragua a ratificat un acord de liber schimb cu China

Parlamentul nicaraguan a ratificat joi un acord de liber schimb cu China, menit să crească schimburile comerciale şi să favorizeze investiţiile, au anunţat deputaţi de la Managua pentru presa proguvernamentală, transmite AFP, informează Agerpres.

Acordul, care va intra în vigoare în ianuarie, fusese semnat în august, în cadrul unei ceremonii în format virtual, de reprezentanţi ai guvernului preşedintelui Daniel Ortega şi omologii lor chinezi.

Preşedintele Adunării Naţionale, Gustavo Porras, a declarat că acordul a fost aprobat cu unanimitate de voturi de parlament, dominat de Frontul sandinist de eliberare naţională (FSLN, stânga), partidul la putere al lui Ortega.

Potrivit autorităţilor de la Managua, acordul va permite exceptarea de taxe vamale a 91% dintre produsele exportate de acest stat din America Centrală.

China şi Nicaragua au restabilit relaţiile diplomatice în 2021, după ce Managua a rupt legăturile cu Taiwan.

Guvernul şi firmele chineze participă la construirea de locuinţe sociale, şosele, aeroporturi, căi ferate şi infrastructuri energetice.

Nicaragua caută de asemenea să convină cu gigantul chinez Huawei un plan de dezvoltare a 5G.

Diplomaţia chineză este foarte activă în America Centrală, unde Taiwanul a mai pierdut în martie un aliat odată cu decizia Hondurasului de a stabili relaţii oficiale cu Beijingul.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare