Parlamentul European a lansat Premiul Caruana Galizia pentru jurnalism

Parlamentul European a lansat Premiul Caruana Galizia pentru jurnalism cu ocazia comemorării asasinării sale. Lansat la trei ani de la asasinarea jurnalistei de investigație din Malta, premiul va recompensa jurnalismul care reflectă principiile și valorile UE.

Evenimentul a fost deschis de Heidi Hautala (Verzi/ALE, Finlanda), vicepreședinta Parlamentului European și David Casa (PPE, Malta), deputat în Parlamentul European, cărora li s-a alpturat din Malta fiul jurnalistei ucise, Andrew Caruana Galizia.

Scopul premiului este de a recunoaște jurnalismul de excepție care reflectă principiile și valorile Uniunii Europene, consacrate în Carta europeană a drepturilor omului. Parlamentul European consideră că protecția libertății presei în întreaga lume și, în special, a jurnaliștilor de investigație, în exercitarea atribuțiilor lor, este în interesul vital al societăților democratice, a informat Biroul Parlamentului European de la Bucureşti.

Chiar dacă premiul este inițiat și sprijinit de Parlament, pentru a proteja independența premiului și activitatea mass-mediei, premiul va fi gestionat de un partener mass-media independent cu sediul în UE.

Care sunt paşii următori/

Parlamentul European inițiază procesul de selecție a unei organizații independente care va stabili criteriile detaliate și va decide cu privire la juriul pentru desemnarea acestui premiu. Înainte de sfârșitul anului 2020, va fi lansată o procedură de ofertare pentru selectarea unei astfel de organizații.

Cererea de candidaturi va fi lansată în jurul datei de 3 martie 2021 — Ziua Mondială a Libertății Presei. Ceremonia anuală de decernare a premiilor va avea loc în fiecare an în jurul datei aniversare a asasinării jurnalistei.

***

Daphne Caruana Galizia a fost o jurnalistă de investigație anticorupție din Malta care a fost ucisă într-un atac cu mașină capcană la 16 octombrie 2017. Ea s-a concentrat pe jurnalismul de investigație, pe raportarea cu privire la corupția guvernului, pe acuzații de spălare de bani și de crimă organizată.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare