Parlamentul European şi-a adoptat joi poziţia privind proiectul de lege în legătură cu serviciile digitale, un pachet de măsuri care ar trebui să permită o mai bună reglementare a funcţionării platformelor şi interzicerea conţinuturilor ilegale online, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Eurodeputaţii au adoptat, cu 530 de voturi pentru, 78 împotrivă şi 80 de abţineri, o versiunea modificată a ‘Regulamentului privind serviciile digitale’ (‘Digital Services Act’ – DSA), un proiect prezentat în decembrie 2020 de Comisia Europeană, pe care l-au completat în anumite aspecte.
„Preluăm din nou controlul asupra giganţilor internetului”, a declarat raportoarea pe acest dosar, eurodeputata daneză Christel Schaldemose (Grupul Socialiştilor & Democraţilor), în cadrul dezbaterii de miercuri asupra acest text.
„Odată cu DSA, vom duce o luptă de fond împotriva acestui Vest Sălbatic care a devenit lumea digitală”, a mai afirmat ea.
„Absenţa controlului asupra deciziilor câtorva mari platforme nu mai putea fi tolerată”, a reacţionat şi comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton. „Vom crea un sistem inovator, cu un principiu simplu: tot ce este interzis offline este interzis şi online”, a explicat el.
Acest proiect de lege ar urma să modernizeze reglementarea europeană aplicabilă serviciilor digitale, care datează din 2000, o epocă în care reţelele de socializare şi smartphone-urile nu existau.