Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunțat că va suspenda accesul vizitatorilor timp de trei săptămâni, pentru a limita răspândirea coronavirusului, scrie newsbucuresti.ro
Parlamentul nu își va suspenda însă activitatea.
”Toate activităţile parlamentare vor fi menţinute, respectiv activitatea comisiilor, a biroului preşedinţilor, conferinţa preşedinţilor”, a precizat eurodeputatul italian, afirmând că în ceea ce priveşte eurodeputaţii care vin din zonele cele mai afectate, este nevoie de atenție însă ”nimeni nu le poate restrânge mandatul sau limita prezenţa lor în Parlament”.
Parlamentul European primeşte pe an aproximativ 700.000 de vizitatori pe an și se reunește atât la Bruxelles (Belgia), cât și la Strasbourg, în Franţa.
Parlamentul European a recomandat angajaților „să rămână acasă în autoizolare” dacă au călătorit în precedentele 14 zile în zone afectate de epidemia de coronavirus, respectiv nordul Italiei, China, Singapore şi Coreea de Sud.