Partidul Verde propune investiții în modernizarea a 5.000 de curți școlare pentru mișcare până în 2032, pentru a fi folosite atât în timpul orelor de curs, dar și în afara lor

Partidul Verde solicită într-o scrisoare deschisă ministrului Sportului, Eduard Novak, în urma lecturii atente a strategiei, ca varianta finală să conțină alocări concrete și priorități clare de finanțare și nu obiective generice, ca cele câteva zeci enunțate.

Unitatea de Management și Implementare (UMI) a Strategiei Naționale pentru Sport (SNS) 2022-2032 trebuie să funcționeze ca grup interministerial pentru finalizarea strategiei. Rolul grupului este de a realiza un plan de acțiune privind alocările preconizate, surse de finanțare și responsabilități concrete.

Pentru ca strategia să își îndeplinească rolul de răspândire a sportului pentru toți, propunem trei obiective ambițioase, dar concrete, care să reiasă în urma negocierii cu ministerele Dezvoltării, al Educației și al Sănătății, dar și cu societatea civilă:

Investiții în modernizarea a 5.000 de curți școlare pentru mișcare până în 2032, pentru a fi folosite atât în timpul orelor de curs, dar și în afara lor pentru a permite copiilor și rezidenților să practice diverse sporturi și jocuri în aer liber.

O bază sportivă în fiecare cartier al României. În cazul în care crearea unei baze sportive noi nu e posibilă până în 2032, atunci e necesară reabilitarea unei baze sportive sau reamenajarea unui parc cu terenuri de sport și aparatură de fitness în fiecare cartier, astfel încât să fie posibilă practicarea unor sporturi, pornind de la nevoile specifice ale comunităților locale.

Un club de sport în fiecare școală și sume alocate pentru competiții sportive școlare la nivel local, regional și național. Sportul competițional existent la nivel de cluburi are nevoie de o variantă școlară, de masă, pentru a descentraliza, în condiții optime, practicarea sporturilor, astfel încât sportul să fie practicat în școli complementar programei de educație fizică.

Scrisoarea este semnată de: Marius Lazăr, co-președinte, Lavinia Cosma, co-președinte și Adrian Dohotaru, președinte executiv

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare