Partidul verzilor din Belgia crede că ar trebui luată în considerare prelungirea funcţionării centralelor nuclearo-electrice

Belgia ar trebui să ia în considerare prelungirea duratei de viaţă a centralelor sale nucleare aflate în exploatare, a indicat luni ministrul energiei, din partidul Verzilor, într-o schimbare de poziţie provocată de conflictul din Ucraina, transmite Reuters.

După luni de dezbateri, guvernul de coaliţie, format din şapte partide, a convenit în decembrie un compromis ce prevede că ultima centrală nuclearo-electrică din Belgia se va închide în anul 2025, cu condiţia ca aceasta să nu conducă la penurii de energie.

Verzii au insistat că trebuie respectată legea din 2003 ce prevede renunţarea până în 2025 la energia nucleară, în timp ce liberalii francofoni au încercat să prelungească funcţionarea celor mai noi două reactoare.

Poziţia Verzilor s-a schimbat însă acum.

‘Planul A este gata şi realizabil, dar este nevoie de o reevaluare dată fiind (situaţia din) Ucraina’, a scris ministrul Tinne Van der Straeten pe Twitter.

‘Trebuie de asemenea să privim obiectiv problemele şi obstacolele legate de o prelungire. Ultimele două reactoare reprezintă 3% din energia noastră. Avem nevoie de o revoluţie majoră pentru 100% din energia noastră’, a adăugat ea.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, cel mai mare furnizor de gaze al Europei, a determinat şi Germania să reevalueze renunţarea planificată la facilităţile energetice nucleare şi pe cărbune, pentru a-şi reduce dependenţa de gazul rusesc.

Belgia, care are în total şapte reactoare nucleare, nu a confirmat cum va înlocui capacitatea energetică a acestora, însă o opţiune ar fi fost construirea mai multor centrale pe gaz.

Cele mai noi două reactoare nucleare ale Belgiei sunt operate de compania franceză Engie şi furnizează aproape jumătate din producţia de electricitate a ţării.

Guvernul a afirmat că va decide la mijlocul lui martie, în urma recomandărilor operatorului reţelei de eletricitate Elia, dacă renunţarea la energia nucleară va pune în pericol aprovizionarea cu energie.

Renunţarea plănuită la energia nucleară ar urma să înceapă cu închiderea unui reactor la 1 octombrie 2022. Lucrările de dezafectare, inclusiv îndepărtarea materialelor radioactive şi demolarea clădirilor, ar urma să se încheie până în 2045.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare