Patriarhia Română reacționează la decizia CE de a elimina denumirea de Crăciun

Comisia Europeană dorește eliminarea oricărei formule de adresare care face referire la „sex, etnie, rasă, religie, dizabilități și orientare sexuală”. Astfel – scrie Bruxelles-ul în noile sale linii directoare – apelativele „Miss, Mrs” (domnişoară sau doamnă) trebuie să dispară, fiind înlocuite cu un mult mai generic „Ms”, scrie agenția italiană ANSA, potrivit stiripesurse.ro.

Nici de sărbători nu vor trebui să mai existe referiri cu conotații religioase, cum ar fi Crăciunul, ci acestea vor fi citate într-un mod generic: spunând, de exemplu „sărbătorile sunt stresante” și nu „Crăciunul este stresant”, precizează documentul pentru o „comunicare corectă” furnizat de Comisie şi intitulat „Union of Equality” – Uniunea Egalității.

Comisia Europeană a emis un așa-numit ”decalog”, însă, deocamdată, el nu este obligatoriu, dar nu este exclus ca, într-un orizont de timp, să devină normative.

Într-o precizare pentru stiripesurse.ro, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, critică ”păsăreasca ideologică” a Comisiei Europene și punctează că ”lupta ideologilor cu realitatea are mereu același plictisitor rezultat: compromiterea morală a celor ce încearcă utopic falsificarea realității.”

”Păsăreasca ideologică din care sunt izgonite cuvinte pe al căror conținut s-a fondat Europa și chiar Uniunea Europeană însăși nu va fi niciodată vorbită și înțeleasă în țările care au trecut timp de decenii prin suferința atroce provocată de ideologia anticreștină și antiumană a socialismului.

Europa reală este și va rămâne Europa creștină, multiculturală, desigur, întrucât aceasta este natura ei profundă, cristalizată definitiv în istorie.

Lupta ideologilor cu realitatea are mereu același plictisitor rezultat: compromiterea morală a celor ce încearcă utopic falsificarea realității”, precizează Vasile Bănescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare