Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Patriarhul Daniel: Pelerinajul – izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, act de credință și de speranță

Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, le-a transmis marți Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioși aflați pe Colina Bucuriei pentru a se reculege la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, scrie Agerpres.

‘Pelerinajul este un act de credință, de speranță și de iubire, dar este și moment de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la el. De asemenea, pelerinajul este un act de pocăință pentru păcate și cererea iertării, este un prilej de a cere sfinților să ne ajute să-l iubim pe Dumnezeu, așa cum l-au iubit și ei, să ne dăruiască putere, ca noi, fiind călători în lumea aceasta, să ajungem, în cele din urmă, la patria cerească, la Cetatea veșnică din ceruri, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către evrei. (…) De aceea, hramul și pelerinajul de hram pot fi un eveniment de întărire a credinței, de împrospătare a rugăciunii, de cunoaștere a altor persoane decât cele pe care le întâlnim zilnic în parohie, în mănăstire sau în localitatea de unde venim fiecare dintre noi’, a spus Patriarhul, în predica la Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Preafericitul Părinte Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Altarul exterior al Catedralei Patriarhale.

În cuvântul său, Întâistătătorul BOR a elogiat viața Sfântului Dimitrie cel Nou, aducerea moaștelor sale în Capitală, proclamarea oficială ca Ocrotitor al orașului București și generalizarea cultului său în toată țara.

El a criticat afirmațiile unor ‘necunoscători ai vieții duhovnicești și rău intenționați’, care afirmă despre credincioși că ‘cinstesc oase’ și a subliniat că ‘în sfinți nu cinstim natura umană în sine, ci harul lui Dumnezeu cel sfânt și sfințitor prezent și lucrător în natura umană’.

‘Văzând de lucrarea sfinților în viața oamenilor, putem spune și noi împreună cu Psalmistul: ‘Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui!’. Când cinstim moaștele sfinților, noi nu cinstim oase, cum greșit spun unii necunoscători ai vieții duhovnicești și rău intenționați, ci noi ne întâlnim cu persoana sfântului ale cărui moaște se află în fața noastră. Când cinstim sfintele icoane, nu cinstim lemnul, ci noi cinstim persoana sfântului care este reprezentat în icoane. De aceea, credincioșii evlavioși care se roagă simt prezența harului Duhului Sfânt, lucrător în sfinți, și se bucură, iar cei care nu au credință și evlavie se tulbură când se întâlnesc cu icoanele sfinților și cu moaștele sfinților. Sfinții nu concurează pe Hristos, ci arată că sfințenia Celui ce este Unul Sfânt se împărtășește oamenilor care cred în El și Îl iubesc pe El. Noi nu cinstim în sfinți natura umană în sine, ci harul lui Dumnezeu cel sfânt și sfințitor, prezent și lucrător în natură umană. Vedem cum sfinți din diferite timpuri și din diferite părți ale lumii au trecut și ei prin necazuri, prin suferință, prin boală, prin umiliri, iar Dumnezeu a binevoit ca harul său, vindecător și eliberator, să se arate prin ei, deoarece au cerut ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune, pocăință și post’, a subliniat Patriarhul.

Întâistătătorul BOR le-a mulțumit pelerinilor pentru ‘marea evlavie și multa răbdare’ pe care le-au arătat.

‘Vă felicităm pe toți, iubiți credincioși pelerini, pentru marea evlavie și multa răbdare pe care le-ați arătat și ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să vă răsplătească râvna și osteneala cu darurile sale cele duhovnicești și mântuitoare, cu sănătate și fericire, pace și bucurie, ajutor în activitate, familie, cu ani mulți și binecuvântați, pentru alți părinți credință și în iubire creștină, în sfințenie și fapte bune, spre slava prea Sfintei Treimi, spre bucuria Sfinților și spre dobândirea mântuirii. Amin’, a urat Patriarhul.

***
Câteva mii de pelerini așteaptă să se închine la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ale Sfintei Cuvioasei Elisabeta de la Pasărea, precum și la un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, așezate în baldachinul din incinta Catedralei Patriarhale istorice.

Potrivit Patriarhiei, peste 80.000 de pelerini au trecut până marți pe la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei, timpul de așteptare fiind de cinci ore.

Organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, pelerinajul din acest an, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), se desfășoară în perioada 18 -28 octombrie.

Marți după-amiază este programată Slujba Privegherii, în cinstea Sfântului Ierah Iachint, Mitropolitul Țării Românești, și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, la Altarul de Vară.

Miercuri, de la ora 9:30 va fi oficiată Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală, iar de la 16:00, Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

Sfintele Moaște vor fi așezate în Catedrala Patriarhală fie în seara zilei de miercuri, 28 octombrie, fie pe parcursul zilei de joi, 29 octombrie, în funcție de numărul de pelerini.

***
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este Ocrotitorul Bucureștilor și este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în ziua de 27 octombrie și sărbătoarea lui constituie unul dintre cele mai importante pelerinaje din România. A fost proclamat oficial Ocrotitorul orașului București de mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, cultul său a fost generalizat în toată țara.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare