Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri că, în contextul în care Olanda ţine România în şah în privinţa aderării la spaţiul Schengen, ideea de solidaritate europeană riscă să se transforme în „ipocrizie şi dublă măsură”.
„Nu putem vorbi de unitate europeană fără România în Schengen. Ideea de solidaritate europeană, care este invocată zilele acestea inclusiv de preşedinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, şi de către alţi oficiali europeni, este benefică. Însă, în contextul în care Olanda ţine România în şah în privinţa aderării la spaţiul Schengen, ideea de solidaritate riscă să se transforme în ipocrizie şi dublă măsură. Am spus săptămâna trecută că România merită să intre în spaţiul Schengen cu demnitate, fără să ne ploconim Olandei, pentru că nu este cazul. De aceea, avem aşteptări legitime ca statele europene să facă toate demersurile necesare ca să determine Olanda să nu se facă de râs blocând libertatea de mişcare a românilor”, a afirmat Stănescu potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.
El a adăugat că zilele acestea, atât românii, cât şi statele Uniunii Europene, ca şi membrii Parlamentului European au văzut cum Olanda „pune mai presus interesele economice şi politice, decât ideea de unitate în UE”.
„În fiecare zi în care România nu este în Schengen, Olanda subminează ideea solidarităţii europene. România are poziţii proeuropene clare şi nu este lăsată să intre în Schengen, în timp ce alte ţări membre au probleme destul de grave cu statul de drept. Mai mult, sunt state europene care nu sunt în Uniunea Europeană, dar au acces la libertatea de circulaţie. Pentru România, în acest moment, când a făcut toate eforturile tehnice şi politice necesare, este o problemă de demnitate naţională”, a mai afirmat Stănescu.
Secretarul general al PSD i-a criticat, de asemenea, pe membrii USR, care „se află într-o familie politică europeană cu partide care îşi bat joc de demnitatea românilor”.
„Pe de altă parte, USR-ului ar trebui să-i fie ruşine că se află într-o familie politică europeană cu partide care îşi bat joc de demnitatea românilor. Dacă ar fi patrioţi, ar face orice gest politic semnificativ care să arate că sunt solidari cu interesele României, nu doar cu ale grupului Renew, din care fac parte. Poate chiar ar trebui să se suspende sau să părăsească grupul Renew, pentru a pune presiune pe cei care ne tratează cu aroganţă şi superficialitate. Vom continua să fim solidari cu proiectele Uniunii Europene, atât în privinţa crizei energetice, cât şi în alte aspecte, dar aşteptăm să vedem această solidaritate europeană la lucru în relaţia cu Olanda”, a încheiat acesta.