Pecingină (PNL): Aceste măsuri de reducere a TVA, reducere a accizei sunt în atributul domnului ministru Câciu

Deputatul PNL Gheorghe Pecingină susţine că măsurile de reducere a TVA, de reducere a accizei la combustibil sunt în atributul ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, şi că ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu are nicio legătură cu acest subiect. „(…) eu cred că tiriplicul şef este în fruntea Ministerului de Finanţe, iar aceste măsuri de reducere a TVA, reducere a accizei sunt în atributul domnului ministru Câciu”, afirmă el, potrivit News.ro. 

„Cred că este atributul Ministerului de Finanţe, dar aşa cum domnul Ciolacu spunea – şi avea perfectă dreptate – că sunt unii tiriplici care nu ştiu despre ce e vorba, eu cred că tiriplicul şef este în fruntea Ministerului de Finanţe, iar aceste măsuri de reducere a TVA, reducere a accizei sunt în atributul domnului ministru Câciu. Nu are nicio legătură cu Ministerul Energiei. Dacă vrem să luăm nişte măsuri şi sunt adeptul scăderii accizei, chiar dacă avem o reglementare europeană care ne interzice, putem să începem pentru că va începe procedura de infrigement, dar între timp putem să notificăm. Am făcut aceste notificări? Am făcut studii pe reducerea TVA-ului? Nu am văzut până acum. Degeaba aruncăm vina pe Ministerul Energiei dacă PSD-ul are în curte omul care poate să ia măsurile necesare. De acolo trebuie plecat. Nu poate să modifice Codul Fiscal şi de Procedură Fiscală Virgil Popescu de la Ministerul Energiei”, a declarat Gheorghe Pecingină, marţi, la Digi 24.
El a susţinut că se vorbeşte despre plafonarea preţurilor la combustibil de parcă ne aflăm în Ungaria.

„Vorbim despre plafonare de parcă ne-am afla în Ungaria. Ungaria este o democraţie controlată şi mai aparte în Uniunea Europeană. Despre mediul de afaceri, predictibilitate şi alte lucruri cred că PSD a uitat să vorbească”, a precizat deputatul PNL.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare