Pelerinajul de Florii din București

Arhiepiscopia Bucureștilor a transmis marți un comunicat de presă referitor la programul Pelerinajului de Florii organizat sâmbătă în Capitală, scrie basilica.ro.

Sâmbătă, 12 aprilie 2025, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor vor organiza, în București, Pelerinajul de Florii, la care vor participa ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni din Capitală și din județul Ilfov.

Acest eveniment religios-misionar este organizat cu sprijinul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române.

Pelerinajul va începe la Mănăstirea Radu Vodă  și se va desfășura pe următorul traseu:

Bulevardul Mărășești, bulevardul Dimitrie Cantemir, Piața Unirii (latura de Est și Nord), Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche (prima oprire) – Piața Unirii (latura de Vest), Crucea brâncovenească (a doua oprire), Colina Bucuriei – Catedrala Patriarhală.

Procesiunea se va încheia la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Momentele principale ale pelerinajului:

Orele 14:30 – Slujba Vecerniei la Mănăstirea Radu Vodă;

Orele 16:00 – la Mănăstirea Radu Vodă va avea loc sfințirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioșilor prezenți;

Orele 16:30 – plecare în procesiune de la Mănăstirea Radu Vodă spre Catedrala Patriarhală;

Orele 17:35 – oprire la Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche, unde procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii acestei biserici;

Orele 17:50 – procesiunea ajunge la Crucea brâncovenească de la baza Colinei Bucuriei (a doua oprire);

Orele 18:05-18:20 – sosire la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinți icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și va adresa un cuvânt de învățătură.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare