Pensiile vor creşte odată cu majorarea valorii Punctului de Referinţă (VPR) de la 81 de lei la 91 de lei, o creştere cu 12,1%, de la 1 ianuarie 2025, a anunţat miercuri Ministerul Muncii, pe pagina sa de Facebook.
„Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflaţiei. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanţie fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creştere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar şi asigură predictibilitate. Contributivitatea şi stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă şi contribuţii egale şi pensiile vor fi egale”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei.
Ministrul a amintit că miercuri se împlineşte un an de la adoptarea de către Parlament a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii arătând că implementarea acestei legi a presupus cea mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii din România.
Potrivit Ministerului Muncii, datorită acestei legi, Comisia Europeană a acceptat renegocierea PNRR astfel încât a fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB care ar fi putut conduce la o îngheţare a pensiilor.
„Noua lege clarifică şi momentul în care se fac majorările şi introduce garanţia că pensiile vor creşte anual în luna ianuarie. De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizaţie socială (pensia minimă garantată) vor beneficia de o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizaţia socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025”, se mai arată în postarea publicată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Sursa: AGERPRES