Pensionarii protestează în fața Guvernului

Federațiile de pensionari au anunţat, joi, că vor protesta în faţa Guvernului pe data de 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, fiind nemulțumiți de măsurile adoptate recent de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România (FNPR), Preda Nedelcu, a susţinut că ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a decis modificarea procedurii de acordare de ajutor financiar pentru pensionarii săraci cu ocazia Zilei Internaţionale Persoanelor Vârstnice şi înlocuirea banilor cu alimente, încălcând astfel prevederile Legii 363 din 2003, privind organizarea sărbătoririi Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice – 1 octombrie.

Președintele FNPR a subliniat că o altă nemulțumire este legată de faptul că ministrului Muncii că a decis întreruperea remunerării unor specialişti din cadrul Consiliului Naţional al Organizaţiilor de Pensionari (CNOP).

Preşedintele Federaţiei Naţionale „Unirea” a Pensionarilor din România (FNUPR), Dumitru Cojanu, a indicat drept motiv principal scandalul legat de majorarea pensiilor.

„Aceste trei probleme constituie obiectivele principale ale pensionarilor din România la protestul care va avea loc în această zi de sărbătoare, 1 octombrie 2020. (…) Mitingul va fi în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului. Din păcate starea de alertă prevede să fie maximum 100 de persoane şi atâtea persoane vor fi şi vor respecta măsurile prevăzute de distanţare şi de purtare a măştii”, a afirmat preşedintele Federaţiei Naţionale „Unirea” a Pensionarilor din România.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare