Forţele ruse caută să încercuiască principalele oraşe ucrainene, între care şi capitala Kiev, a declarat joi un înalt responsabil din cadrul Ministerului american al Apărării, citat de dpa, relatează Agerpres.
„Harkov şi Cernigov, Mariupol – vedem aceste eforturi de a le încercui şi înconjura”, a indicat acesta.
„Acelaşi gen de eforturi” au fost detectate şi în jurul capitalei ucrainene, cu „numeroase linii de avansare” ale soldaţilor ruşi.
Oficialul citat a indicat că forţele ruse au „avansat 5 kilometri în ultimele 24 de ore”.
Deci, a fost un „impuls”, a spus acelaşi responsabil american, adăugând că, chiar dacă nu e mult, trebuie văzut în perspectivă.
Kievul „este puternic apărat”, este greu de spus în acest moment cât timp va lua până când ruşii vor intra în capitala ucraineană, a apreciat el.
În anumite locuri, soldaţii ruşi se află la aproximativ 15 kilometri de centrul oraşului, a adăugat oficialul citat.
sursa: AGERPRES