Percheziţitii la vânzătorii de produse contrafăcute

La data de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pun în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești și în orașul Urlați, la domiciliile unor persoane, respectiv la sediul și punctul de lucru ale unui agent economic, bănuite de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, tranmite IGPR.

În fapt, în perioada noiembrie 2022 – prezent, persoanele în cauză ar fi oferit spre vânzare, prin intermediul unui magazin online, dar și al unui punct de lucru fizic, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Ploiești, accesorii pentru telefoane mobile inscripționate cu însemnele unor mărci protejate, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute, conform indicațiilor titularilor de marcă, dar și raportat la prețurile practicate.

Totodată, vor fi puse în executare două mandate de aducere.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare