Personalul medical, afectat de Omicron; Beatrice Mahler spune că sistemul sanitar riscă să intre în colaps

Sistemul medical riscă să intre în colaps din cauza numărului mare de infectări în rândul personalului, din cauza variantei Omicron.

„Cea mai mare dificultate o reprezintă în acest moment numărul mare de pacienți COVID și numărul mare de angajați care se îmbolnăvesc și rămân în izolare sau în carantină. Numărul lor, din păcate, încă crește de la o zi la alta și acest lucru ne-a făcut să stabilim că pentru următoarele trei săptămâni concediile de odihnă vor fi suspendate la Institutul Marius Nasta. Și tot nu ajunge. De azi (vineri – n.r.) am început să reprogramăm pacienții care sunt programați în evaluare în spitalizarea de zi pneumologie, pentru că pur și simplu nu reușim să acoperim partea de spitalizare cronică și atunci evaluările care sunt programate și care pot fi amânate sunt amânate pentru o perioadă de timp limitată, sperăm noi”, a declarat vineri, la Digi24, medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București.

Managerul Beatrice Mahler a precizat vineri, la Digi24, că la Institutul „Marius Nasta” în acest moment sunt 47 de persoane care lipsesc – 10 dintre ele sunt în carantină și 37 sunt pozitive. „Nu se poate face comparație cu valul 4, pentru că numărul lor este semnificativ crescut, poate de cinci ori mai mulți angajați îmbolnăviți avem acum față de oricare val”, a adăugat Mahler.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare