Peste 10% din mașinile înmatriculate în țară sunt electrice

Vehiculele electrice noi din România au reuşit să depăşească pragul de 11% în acest an, după ce în luna octombrie s-a înregistrat o nouă depăşire a cotei de 10%, potrivit Profit.ro.

Înmatriculările de autoturisme electrice (inclusiv maşinile plug-in hybrid) s-au ridicat în luna octombrie la 1.096 de unităţi, un număr mai mic comparativ cu ultimele patru luni anterioare, dar se situează la limita mediei lunare din acest an, potrivit cifrelor APIA.

În total, în România au fost înmatriculate 11.645 autoturisme electrice, pe primele zece luni ale anului, ceea ce menţine ridicată ponderea acestor vehicule în totalul vânzărilor, la 11,1%.

Vehiculele hibrid au înregistrat şi ele un volum de 1018 unităţi, aproape la egalitate cu cele electrice, astfel că, împreună, cele două categorii de autoturisme însumează în acest moment o cotă de piaţă de 20,8%.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare