Peste 15.000 de oameni au intrat în țară în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei au trecut peste 25.000 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 15.400 pe sensul de intrare şi 9.600 pe cel de ieşire din ţară.

De asemenea, pe la granițe au trecut peste 11.000 mijloace de transport, dintre care aproximativ 4.000 pe sensul de intrare şi 7.000 pe sensul de ieşire din țară.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.500 de poliţişti de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 14.100 de persoane, din care 10.100 pe sensul de intrare şi 4.200 de mijloace de transport.

Formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat:

29 fapte ilegale (9 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 17.900 lei;

valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 13.300 lei;

nu s-a permis intrarea în ţară a 7 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare