Peste 160 de poliţişti de frontieră români au participat la operaţiuni Frontex

Peste 160 de poliţişti de frontieră români au participat, în anul 2022, la operaţiuni Frontex desfăşurate în ţări precum Italia, Spania, Cehia, Polonia, Serbia, Moldova şi Albania, anunță MAI.

În primele 10 luni ale anului 2022, Poliţia de Frontieră Română a fost implicată în 12 operaţiuni comune, organizate sub egida Frontex la toate tipurile de frontiere externe – terestre, maritime şi aeriene – ale UE.

În cadrul operaţiunilor Frontex au fost detaşate nave maritime de supraveghere, precum şi autospeciale de patrulare şi autospeciale de supraveghere cu termoviziune şi 161 poliţişti de frontieră, experţi în diverse profiluri.

Obiectivul principal al Poliţiei de Frontieră Române, în activităţile Frontex, este să participe la efortul comun al celor 27 de state membre ale Uniunii Europene pentru asigurarea securizării frontierelor externe ale UE, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi creşterea siguranţei cetăţeanului european prin combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

România se află, în prezent, pe locul 2 din punct de vedere al contribuţiei cu personal la FRONTEX, cu 219 membri în ceea ce priveşte personalul operaţional al Corpului Permanent şi pe locul 3 din punct de vedere al personalului de la sediul Agenţiei, cu 102 angajaţi (din care 31 sunt experţi naţionali detaşaţi).

Exemple relevante de misiuni desfăşurate de Poliţia de Frontieră sub egida FRONTEX

Garda de Coastă a participat, în perioada iulie – noiembrie 2022, cu o navă maritimă de supraveghere, la Operaţiunea Comună „THEMIS” 2022.

Operaţiunea s-a desfăşurat în zona Calabria – Crotone, Italia, unde nava Poliţiei de Frontieră Române a executat misiuni de patrulare, cercetare, căutare şi salvare în Marea Mediterană, la frontiera maritimă din sudul Italiei, alături de forţele de poliţie şi de impunere a legii ale tuturor statelor membre U.E. participante la misiune.

În cadrul misiunilor desfăşurate, poliţiştii de frontieră români au salvat, transbordat şi transportat 484 de persoane care se aflau în pericol la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni – supraaglomerate, ce navigau în Marea Mediterană. Acestora li s-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă, precum şi hrană şi apă. Ulterior, au fost predate autorităţilor italiene pentru efectuarea formalităţilor specifice.

De asemenea, în zona de competenţă a Gărzii de Coastă, se află în desfăşurare operaţiunea comună Frontex „MMO Black Sea 2022”, în cooperare cu autorităţile de frontieră din Bulgaria şi cu implicarea Agenţiei Europene pentru Siguranţă Maritimă (EMSA) şi Agenţia Europeană pentru Controlul Pescuitului (EFCA).

„Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea 2022” (Operaţiunea Maritimă cu Scopuri Multiple la Marea Neagră 2022) este organizată sub coordonarea Agenţiei Frontex, în perioada 10.08 – 31.11.2022, în Marea Neagră.

Obiectivele operaţionale specifice ale operaţiunii MMO Black Sea 2022 sunt prevenirea, detectarea şi combaterea migraţiei ilegale, a activităţilor de pescuit ilegal, poluării marine, combaterea criminalităţii organizate şi a activităţilor teroriste transfrontaliere.

Garda de Coastă este implicată în activităţile specifice ale operaţiunii cu un număr total de 22 de nave (la Grupul Naval Constanţa, la Grupul Naval Mangalia şi Grupul Naval Sulina).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare