Peste 20.000 de pelerini au urcat Colina Bucuriei pentru a cinsti Sfintele Moaşte, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Bucureştilor

Peste 20.000 de pelerini au urcat Colina Bucuriei pentru a cinsti Sfintele Moaşte, în primele două zile de pelerinaj la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Bucureştilor, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

El a precizat că asistenţii sociali din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor cu sprijinul voluntarilor din organizaţiile de tineret ortodox au fost alături de pelerini, împărţindu-le apă îmbuteliată.

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Bucureştilor a început sâmbătă cu scoaterea spre închinare a moaştelor Sfântului, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie şi aşezarea acestora în baldachinul din curtea Catedralei Patriarhale. Procesiunea a fost condusă de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.

Marţi, începând cu ora 12,00, va avea loc Procesiunea „Calea Sfinţilor” cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie. La ora 13,00, la Catedrala Patriarhală, va avea loc primirea Sfintelor Moaşte de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Altarul Mare de Vară.

Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în Baldachinul Sfinţilor de pe Colina Bucuriei pentru a fi cinstite de pelerini.

Anul acesta, mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, va fi adusă din Grecia de Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei, Pantelimon, la pelerinajul de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Cinstitele moaşte al Marelui Mucenic Dimitrie vor sosi marţi la amiază şi, după ce vor fi purtate în Procesiunea „Calea Sfinţilor”, vor fi aşezate spre cinstire alături de moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi de cea mai veche icoană a Sfintei Fecioare, Icoana Maicii Domnului Panaghia Soumela, şi a Icoanei Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, aduse tot din Grecia.

Procesiunea „Calea Sfinţilor” este parte a manifestărilor dedicate sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), fiind privită de cler şi credincioşi ca „un act de mărturisire a credinţei, de exprimare a dragostei creştine, a comuniunii şi comunităţii eclesiale”.

La prima ediţie, în anul 2008, Patriarhul Daniel spunea despre alegerea denumirii „Calea Sfinţilor” că aceasta „este calea dreptei credinţe”, „calea vieţii sfinte, viaţă de rugăciune şi fapte bune”, „calea bucuriei şi a mântuirii”.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare