Peste 20.500 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
Conform datelor transmise joi de locurile de deţinere subordonate ANP, acestea custodiază 24.696 de persoane private de libertate. Dintre acestea, 22.647 de persoane au fost identificate cu drept de vot la alegerile prezidenţiale, iar 2.049 fără acest drept. Dintre deţinuţii cu drept de vot, 20.512 şi-au exprimat, în scris, intenţia de a vota.
Unităţile în care persoanele private de libertate vor vota la referendumul local din Capitală sunt Penitenciarul Bucureşti-Rahova şi Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova. Conform situaţiei preliminare întocmite joi, la nivelul celor două unităţi de detenţie există 858 de persoane cu drept de vot, dintre care 819 şi-au exprimat, în scris, intenţia de a vota la referendum.
ANP precizează că aceste date nu sunt finale, având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederi din Decizia nr. 6D din 24 septembrie a Biroului Electoral Central, persoanele private de libertate pot formula în scris cererile de votare, prin intermediul urnei speciale, care se depun la directorii locurilor de deţinere, cel târziu în preziua votării, sâmbătă, ora 10,00.
Preluare Agerpres