Peste 22.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie în minivacanța de Paşte şi 1 Mai. În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite care să afecteze ordinea publică, iar numărul accidentelor rutiere a scăzut semnificativ, conform unui comunicat de presă intrat in posesia ecopolitic.ro.
- “Efectivele MAI au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea intervențiilor rapide în situații de urgență.
În această perioadă pompierii au intervenit la peste 8.000 de solicitări, majoritatea (aproape 6.600) pentru situații în care a fost necesară acordarea de asistență medicală de urgență.
De asemenea, s-a intervenit pentru stingerea a 400 de incendii, cauzele principale ale producerii acestora fiind focul în spații deschise (incendii de vegetație) și coșuri de fum necurățate sau defecte”, potrivit sursei citate.
Totodată, piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI au efectuat 92 de misiuni, fiind salvate 55 de persoane.
În perioada menționată au fost sesizate aproape 4.500 de infracțiuni, iar pentru cele aproape 44.000 de contravenții sesizate în această perioadă au fost aplicate sancțiuni în valoare de aproape 14.000.000 de lei.
“Scădere semnificativă a numărului de accidente rutiere. În toată această perioadă, polițiștii au desfășurat acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere, misiunile fiind efectuate în special pe cele mai circulate artere rutiere.
Pentru încălcarea legislației rutiere au fost aplicate peste 20.000 de sancțiuni, dintre care aproximativ 7400 pentru depășirea limitei legale de viteză și 229 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice”, se mai arată în sursa precizată.Potrivit sursei citate, aceste măsuri au dus la reducerea semnificativă a accidentelor rutiere.
“Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut au fost înregistrate cu 24% mai puține accidente, iar scăderea față de anul 2016 este de aproape 40%.
Jandarmeria Română a desfășurat în această perioadă peste 12.000 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice, jandarmii montani intervenind și pentru salvarea a 10 persoane”, potrivit sursei menționate.
De asemenea, efective ale jandarmeriei desfășoară în județul Călărași misiuni în sprijinul oamenilor ale căror gospodării au fost afectate de fenomenele meteorologice severe, ajutând la reconstrucția imobilelor.
“În această perioadă, peste 880.000 de persoane au intrat în România, iar aproape un milion au ieșit din țară.
MAI continuă misiunile în sprijinul populației
Ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate efecte la nivelul a 5 județe (Arad, Caraș-Severin, Constanța, Hunedoara, Timiș) și în municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din case precum și pentru degajarea copacilor și elementelor de construcție.
Au fost avariate 4 autovehicule și 4 acoperișuri de imobile.De asemenea, a fost afectate 1 drum național și 5 drumuri județene”, concluzionează sursa precizată.