Peste 3.000 de acţiuni de control au fost realizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în această vară în zonele turistice din întreaga ţară, fiind date amenzi în valoare de 17 milioane de lei. În urma acestor acţiuni au fost găsite mai multe nereguli, printre care mizerie şi produse expirate, iar 340 de unităţi au fost închise temporar, transmite News.ro.
ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în sezonul estival 2022, pe lângă structura de control de pe litoral şi din Delta Dunării, au mai fost încă patru structuri similare.
Este vorba despre Comandamentul Munte, care a verificat operatorii economici care activează în industria ospotalităţii din zonele: Valea Prahovei, Braşov, Sibiu, Covasna, Harghita, Comandamentul Moldova – Bucovina, care a activat în Neamţ, Suceava, Iaşi, Comandamentul Maramureş, care a verificat structurile turistice de pe Valea Izei, Săpânţa, Sighetu Marmaţiei, iar Comandamentul Mehedinţi, care a controlat zonele Băile Herculane, Clisura Dunării.
În acest sezon, echipele de comisari ANPC au realizat 3.217 acţiuni de control, în toate regiunile menţionate.
”Nu ne mândrim cu sancţiunile aplicate. Am fi mândri dacă ţara noastră ar fi promovată la adevărata ei valoare.Avem de pregătit sezonul de iarnă şi sper ca, măcar în ceasul al 12-lea, să se înţeleagă că ne dorim să aşezăm lucrurile pe un făgaş normal. Turismul depinde de calitatea serviciilor! Nu noi distrugem turismul, ci nesimţirea”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Astfel, pentru neregulile constatate au fost date 2.520 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 16,9 milioane lei, au fost oprite de la comercializare produse în valoare de 1,35 milioane de lei şi au fost închise temporar 340 de unităţi.
ANPC a precizat că în privinţa Comandamentului Litoral, faţă de acelaşi sezon din anul 2019,
numărul acţiunilor de control a crescut de două ori şi jumătate, au fost aplicate de trei ori mai multe sancţiuni, iar amenzile contravenţionale au crescut de 3,7 ori, în 2022.
Comisarii ANPC au constatat mai multe nereguli printre care: comercializarea unor produse alimentare expirate, modificarea stării termice a produselor alimentare, utilizarea unor condiţii de depozitare neconforme, lipsa informării cu privire la alergeni şi ingrediente care pot cauza alergii sau intoleranţe, în lista meniu, comercializarea unor produse alimentare cu caracteristici organoleptice modificate, utilizarea unor cântare fără a avea buletine de verificare metrologică, folosirea unor materii prime fără elemente de identificare şi a unor legume-fructe, fără a fi indicată ţara de origine şi calitatea acestora, utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale.
Alte abateri descoperite cu ocazia verificărilor au fost: nerespectarea vecinătăţii produselor alimentare în spaţiile frigorifice, depozitarea unor produse alimentare sau băuturi direct pe paviment, reutilizarea ambalajelor de plastic ale produselor alimentare, depozitarea/comercializare unor produse alimentare şi preparate fară elemente de identificare-caracterizare, fără preţuri pe unitatea de măsură, folosirea unor spaţii de depozitare şi a unor spaţii frigorifice insalubre (cu rugină în cantitate foarte mare, cu chederele prezentând pete de mucegai, scurgeri de lichide, praf, resturi alimentare), cu strat gros de gheaţă, în zona de congelare, nerespectarea regimului temperaturii de păstrare a preparatelor calde/reci, folosirea, la preparare a altor produse decât cele menţiunate în meniu (şprot vândut pe post de hamsie, înlocuitori pentru brânză, frişcă etc.), fără ca acest lucru să fie adus la cunoştinţa consumatorilor, comercializarea unor ouă fără a avea precizată data limită de consum.
De asemenea, echipele de control au mai descoperit utilizarea la bucătărie a unor echipamente neigienizate, vase emailate, ciobite, cu pete de rugină sau a bureţilor din sârmă,
utilizarea la bar a unor echipamente neigienizate, a veselei şi paielor de servire neprotejate de praf sau insecte, lipsa afişării preţurilor/unitate de măsură/monedă, lipsa echipamentelor de protecţie contra insectelor, comercializarea unor produse fără documente de provenienţă,
prezenta muştelor, lipsa plaselor contra insectelor la blocurile alimentare, existenţa unor pardoseli si mobilier insalubre, degradate, neigienizate, cu depuneri de resturi menajere,
necompletarea la zi a graficelor de schimb al uleiului de prăjire, nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea unor produse la promoţie, deşi aceasta era încheiată).
Printre neregulile găsite de comisarii ANPC în unităţile de cazare s-au numărat: existenţa în camerele destinate cazării a unor plăci de faianţă sparte, cu infiltraţii în tavan sau prize desprinse, existenţa în camerele de cazare a mobilierului deteriorat, utilizarea unor lenjerii de pat neigienizate, în spaţiile de cazare, având prezente fire de păr,lipsa salteluţelor de protecţie, existenţa unor tăblii de pat cu bucăţi de material lipsă, a unor pereţi murdari, a unor cearşafuri de pat cu fire de păr, în camerele de cazare.
Totodată, au fost găsite jucării periculoase, produse textile fără etichete traduse în limba română, locuri de joacă ce nu aveau afişate la loc vizibil avertismentele, instrucţiunile de folosite.