Peste 3,2 milioane de refugiați Ucraineni au fost primiți de Polonia

Polonia a primit aproximativ 3,26 milioane de refugiaţi care au fugit de războiul din Ucraina, începând din 24 februarie, a anunţat luni poliţia de frontieră poloneză, relatează thenews.pl, conform Agerpres.

Duminică, în Polonia au intrat în jur de 23.600 de refugiaţi din Ucraina, comparativ cu 26.300 în ziua precedentă.

Majoritatea acestor refugiaţi sunt cetăţeni ucraineni, dar există şi numeroşi cetăţeni din alte ţări.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a semnat în martie o lege privind asistenţa pentru refugiaţii care vin din Ucraina. În virtutea noului act normativ, persoanele respective beneficiază de şedere legală în Polonia şi au acces la educaţie, la asistenţă medicală şi beneficii sociale.

Aproximativ 91% dintre polonezi sunt favorabili acceptării de refugiaţi din Ucraina.

În Slovacia au intrat duminică 3.414 de persoane dinspre Ucraina, dintre care 868 de bărbaţi, 1.722 de femei şi 824 copii, potrivit Ministerului de Interne slovac, citat de TASR.

Din acest total, 91 de persoane au solicitat refugiu temporar în Slovacia.

Tot duminică, 2.287 de oameni au trecut frontiera din Slovacia în Ucraina.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare