Peste 37.000 de candidaţi din toată ţara s-au înscris să susţină proba scrisă a examenului de titularizare

Peste 37.500 de candidaţi, dintre care peste 6.800 de absolvenţi ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licenţă, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoţia curentă, s-au înscris la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar.

Proba scrisă va avea loc miercuri, începând cu ora 9,00, în 114 centre de concurs din 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti şi are o durată de patru ore, cu posibilitatea prelungirii cu una – două ore în anumite situaţii speciale (pentru candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere ori în situaţia în care susţinerea acesteia implică dictarea conţinutului de către un candidat cu anumite deficienţe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă), a anunţat Ministerul Educaţiei.

Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar constă în susţinerea unei inspecţii speciale la clasă sau a unei probe practice şi a unei probe scrise.

Având în vedere prognoza meteorologică anunţată (cod roşu de caniculă), în mai multe judeţe, centrele de concurs desemnate iniţial au fost schimbate pentru a se asigura climatizare corespunzătoare în sălile de examen, precizează Ministerul Educaţiei. În judeţele unde nu a fost posibilă schimbarea centrelor, se depun eforturi pentru dotarea sălilor de examen cu aparate mobile de aer condiţionat prin intermediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. În toate centrele vor fi asigurate apă potabilă şi asistenţă medicală, precizează sursa citată.

În cadrul concursului sunt testate cunoştinţele de specialitate şi didactica specialităţii, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului. Subiectele pentru cele 114 discipline, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi vor fi publicate în cursul zilei de miercuri, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro.

La nivel naţional sunt disponibile 9.933 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, dintre care 8.691 complete (6.606 urban + 1.885 rural) şi 1.242 incomplete (673 urban + 569 rural).

Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări:
* învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (1.384);
* educatoare/profesor pentru educaţie timpurie (învăţământ preşcolar) (1.295);
* educator/profesor pentru educaţie timpurie (învăţământ antepreşcolar) (1.089);
* profesor – consilier şcolar (628).

Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la disciplinele corespunzătoare ocupării posturilor din învăţământul preşcolar cu predare în limba română (peste 8.000 de candidaţi), respectiv posturilor din învăţământul primar cu predare în limba română (peste 5.300 de candidaţi).

De asemenea, un număr substanţial de candidaţi se înregistrează la disciplinele educaţie fizică şi sport – profesori (peste 3.100 de candidaţi), limba şi literatura română (peste 2.200 de candidaţi) şi limba engleză (peste 1.800 de candidaţi).

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel naţional pe discipline.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate pe data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat.

Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat şcolar) pe 23 iulie, după afişarea rezultatelor, respectiv pe 24 iulie.

Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menţionat pe 31 iulie.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1 – 6 august, informează Ministerul Educaţiei.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

 

Sursa: Agerpres

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare