Peste 50 de turişti români afectaţi de situaţia de la Blue Air sunt încă în Cipru şi au cerut ajutorul consulatului României, însă trebuie să se descurce singuri

Peste 50 de turişti români afectaţi de situaţia de la Blue Air sunt încă în Cipru şi au cerut ajutorul consulatului României, însă ei trebuie să se descurce singuri, pentru că statul nu este dator să-i ajute într-o chestiune privată, a afirmat, miercuri, Dan Mihalache, ambasadorul României în Cipru.

El a participat la Forumul de Afaceri România-Cipru, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Asociaţia de Business Cipru-România, şi a fost întrebat de jurnalişti cum a gestionat situaţia în care turiştii aflaţi în Cipru au cerut ajutorul ambasadei în scandalul Blue Air.

„Am avut un avion de repatriere, au fost peste 90 de cazuri, unii s-au retras, ultima cifră la îmbarcare a fost 89. Şi mai există un număr de peste 50 de solicitări înregistrate în acest moment la secţia consulară. Dar nu ştim cum vom da curs acestor solicitări, pentru că până la urmă aceste zboruri de repatriere au însemnat o soluţie la o criză pe care, sigur, nu şi-a dorit-o nimeni, dar nu pot continua la nesfârşit”, a afirmat Mihalache.

Potrivit acestuia, cetăţenii români vor trebui să apeleze la instrumentele comerciale pe care le au la dispoziţie.

„În fond este vorba de chestiuni private şi nu este vorba de chestiuni care angajează responsabilitatea statului. Responsabilitatea statului este pentru situaţii de război, crize umanitare, pentru catastrofe, nu neapărat întreruperea zboruri”, a argumentat diplomatul român.

„Cu alte cuvinte, cred că românii vor trebui, încet-încet, să se descurce singuri, nu neapărat să apeleze la asistenţa statului, pentru lucruri care ţin de chestiuni private: drumuri, vacanţe şi aşa mai departe. Argumentul „am ajuns în Cipru şi nu am bani cu care să mă întorc” cred că este un pic exagerat în raportul datoriei pe care statul o are faţă de cetăţenii săi. Repet, statul are datorii în ceea ce priveşte situaţii de război, catastrofe naturale, crize umanitare. Dar cred că fiecare dintre noi, atunci când din păcate este confruntat cu o situaţie care ţine de un contract privat, un bilet de avion şi aşa mai departe, trebuie să se înveţe să se descurce singur”, a completat Mihalache.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare