Peste 500 de străini, depistaţi în situaţii ilegale în primul trimestru al anului; 390 au fost expulzaţi

În primul trimestru al acestui an, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 120.000 de persoane. În urma acţiunilor întreprinse au fost depistaţi 533 de străini în situaţii ilegale, pentru 390 fiind dispuse măsuri de îndepărtare.

De asemenea, au fost sancţionaţi reprezentanţii a 183 de societăţi comerciale pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajaţi.

Pentru 390 de cetăţeni străini au fost dispuse măsuri de părăsire a teritoriului ţării noastre, 95 au fost îndepărtaţi sub escortă, iar pentru ceilalţi au fost dispuse alte măsuri, a informat un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări.

politia-imigrariTotodată,  poliţiştii de imigrari au emis 1601 avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, înalt calificaţi şi detaşaţi. De asemenea, pe linia combaterii muncii nedeclarate, au fost sancţionaţi reprezentanţii a 183 de societăţi comerciale, cu amenzi în valoare de aproape 55.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajaţi.

În perioada analizată, poliţiştii au sancţionat contravenţional 2128 de cetăţeni străini pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul migraţiei, acestora fiindu-le aplicate amenzi în valoare de aproape 360.000 de lei.

Inspectoratul General pentru Imigrări a asigurat, în primul trimestru al anului 2018, managementul şederii legale pe teritoriul ţării noastre pentru aproape 120.000 de cetăţeni străini, dintre care 69248  provin din state terţe (cei mai mulţi sunt din  Moldova – 10513, Turcia – 9277 şi China – 7973) şi 50.379 din state membre UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană (Italia – 14480, Germania – 6039, Franţa – 6006)

Cei mai mulţi străini, atraşi de Bucureşti

În ceea ce priveşte localizarea lor pe medii, majoritatea cetăţenilor străini se concentrează  în  mediul urban, indiferent de ţară/zonă de provenienţă sau durata şederii.

Astfel, municipiul Bucureşti a atras aproape o treime din cei peste o sută de mii de străini din România şi ocupă primul loc. Mulţi dintre aceştia locuiesc şi în judeţele Ilfov, Cluj şi Timiş. Numărul străinilor din aceste judeţe depăşeşte cu puţin peste 9000 în Ilfov, 8000 în Cluj şi peste 7000 în Timiş.

Potrivit IGI, au fost primite 101 solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, pentru obţinerea unor vize de lungă sau scurtă şedere, de către străini din Iordania, Palestina, Pakistan, China şi alte state.

De asemenea, în perioada de referinţă, a fost asigurat accesul la procedura de azil pentru 419 persoane care au depus cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională. Cei mai mulţi străini sunt din Irak, Siria, Pakistan şi Afganistan. Pentru 32 dintre aceştia a fost acordată o formă de protecţie internaţională şi au fost înscrişi în programul de integrare.

 

 

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare