Peste 700 de șoferi au rămas fără permise de conducere, în urma verificărilor din ultimele 24 de ore, după ce au reprezentat un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, a informat, duminică, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Cei în cauză au fost sancționați, conform legii, pentru conducerea autovehiculului sub influența alcoolului (68), conducerea sub influența substanțelor interzise (25), fără permis de conducere (14) sau conducerea unor autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic (481 de cazuri), a precizat MAI, într-un comunicat remis AGERPRES.
Totodată, în ultimele 24 de ore, structurile operative ale MAI au prins în flagrant peste 200 de autori de infracțiuni.
În urma controalelor efectuate la punctele de trecere a frontierei de stat, s-au constatat 34 de infracțiuni și s-au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.209 lei, conform MAI.
În cadrul misiunilor aero-navale ale structurilor MAI, au fost salvate 14 persoane.
Principalele misiuni desfășurate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore, au vizat prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, creșterea gradului de siguranță rutieră, acordarea asistenței medicale de urgență și supravegherea și controlul frontierei de stat.
Sursa: AGERPRES