Peste 750 de tineri liberali au donat astăzi sânge în toată țara, în cadrul campaniei „Din inimă, pentru România – #TNLdonează!”

Peste 750 de membri ai Tineretul Național Liberal au donat astăzi sânge în România, în toate municipiile reședință de județ și în municipiul București. Într-o perioadă în care cantitățile de sânge din spitalele din România se află la un nivel extrem de scăzut, am înțeles cu toții importanța și simplitatea actului voluntar de a dona sânge și de a-i sprijini astfel pe cei a căror viață depinde de acesta., a anunțat TNL, printr-un comunicat de presă.

TNL: Într-o mobilizare fără precedent, ne-am alăturat eforturilor medicilor și ale personalului din centrele de transfuzii sanguine și am îndemnat și alte persoane să se alăture acțiunii noastre, în această zi de weekend, pentru a face – împreună – un mare bine României. BloodoChallenge ne-a sprijinit în acest demers, promovând acțiunea noastră către donatorii înregistrați în aplicația lor. Astfel, în cadrul campaniei TNL, s-a donat astăzi un total de 338 de litri de sânge, provenind de la peste 750 de donatori, cărora dorim să le adresăm cele mai sincere mulțumiri.

Mara Mareș, președintele TNL: „Campaniile naționale de donare de sânge au devenit o cutumă pentru Tineretul Național Liberal și ne bucură faptul că la fiecare acțiune numărul de donatori crește considerabil. Donarea de sânge este un act voluntar, care salvează vieți, însă nu este o practică suficient de răspândită. Ne dorim ca, prin intermediul acțiunilor noastre – desfășurate simultan în toate centrele din municipiile reședință de județ și în municipiul București – să demonstrăm faptul că acest gest este unul extrem de simplu și sigur.

Chiar dacă în această perioadă numărul de infectări cu Covid-19 este unul crescut, actul de donare s-a desfășurat în condiții de deplină siguranță, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție. Așadar, iată că deși pandemia ne poate împiedica să facem unele lucruri, dar nu ne poate împiedica să ne solidarizăm cu eforturile medicilor de a salva vieți. Le mulțumesc sincer tuturor donatorilor și cadrelor medicale care ne-au facilitat campania.”

În România este nevoie de 1.000 de litri de sânge zilnic, iar prin cei 450 de ml de de sânge donat de fiecare persoană se pot salva viețile a trei persoane, ceea ce înseamnă că acțiunea TNL de astăzi va impacta un număr de 2250 de vieți.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare