Peste 900 de infractori, prinși de polițiști în ultima săptămână

Poliţia a organizat, la nivel naţional, în ultima săptămână, peste 1400 de acţiuni ordonate în urma cărora au fost prinşi în flagrant 918 autori de infracţiuni.

  • De asemenea, au fost constatate 62.469 de contravenţii şi aplicate amenzi în valoare de 22.048.068 lei.

Peste 22.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi alţi angajaţi ai MAI au fost angrenaţi, zilnic, în misiuni de menţinere a ordinii publice, combatere a activităţilor antisociale şi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, în ultima săptămână, a informat un comunicat al MAI.

În perioada menţionată au fost sesizate prin numărul unic de urgenţă 112 peste 14.000 de incidente ce ţin de ordine publică, 99% dintre acestea fiind gestionate de poliţie şi restul de jandarmerie.

mai rutiera politiePe linie rutieră au fost organizate peste 800 misiuni de patrulare şi s-a acţionat cu peste 304 dispozitive radar.

În acţiunile desfăşurate au fost reţinute 4.421 permise de conducere şi 1.243 certificate de înmatriculare.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii judiciari au fost identificaţi 384 autori în dosarele penale aflate în evidenţă cu autori necunoscuţi.

Jandarmeria
sursa foto: Facebook – Jandarmeria Română

Jandarmeria a asigurat măsurile de ordine publică la 226 manifestări, nefiind înregistrate incidente pe timpul desfăşurării misiunilor.

De asemenea, efectivele de jandarmerie au fost angrenate în executarea altor tipuri de misiuni din competenţă, constând în prevenirea faptelor antisociale, punerea în executare a mandatelor de aducere, cercetare şi documentare.

În urma acestor misiuni au fost constatate 126 de infracţiuni şi prinşi în flagrant 135 autori de infracţiuni.

punct-trecere-frontieraPentru supravegherea, monitorizarea şi controlul frontierei de stat, în cele 65 de puncte de trecere a frontierei au acţionat în medie zilnică 1.376 poliţişti de frontieră, iar în cele 81 de sectoare au acţionat, în medie zilnică, 2.996 poliţişti de frontieră cu 1.059 mijloace de mobilitate.

Poliţiştii de frontieră au reţinut în vederea confiscării bunuri în valoare de 1.268.038 lei, nu au permis intrarea în ţară a 136 cetăţeni străini şi ieşirea din România unui număr de 92 cetăţeni din diferite motive legale. De asemenea, au fost depistaţi 90 migranţi ilegali.

Peste 11.000 de situații de urgență au necesitat intervenția pompierilor și paramedicilor

  • În perioada 30 ianuarie – 5 februarie au fost înregistrate peste 11.200 situaţii de urgenţă care au necesitat intervenţia pompierilor şi paramedicilor.
sursa foto: Facebook – ISU Bucuresti-Ilfov

În perioada menţionată, angajaţii IGSU au efectuat 556 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au identificat 48 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 1.803 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 685.205 lei.

Ca urmare a activităţilor procedurale desfăşurate de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor de caz, în perioada de referinţă au fost înregistrate 2 activităţi de prindere în flagrant, în urma cărora faţă de 2 persoane s-au dispus cercetări, sub măsura controlului judiciar şi măsura arestului la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

  • Inspectoratul General de Aviaţie a executat, cu 9 aeronave, 66 de misiuni aeriene.

Ofiţerii şi agenţii Inspectoratului General pentru Imigrări au efectuat 41 de acţiuni cu forţe sporite în urma cărora au fost depistaţi 44 de cetăţeni străini cu şedere ilegală în România.

Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a soluţionat 41.284 de cereri de eliberare a documentelor de identitate.

La nivelul Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculări a Vehiculelor au fost emise aproximativ 23.000 de permise de conducere şi peste 33.000 certificate de înmatriculare.

Direcţia Generală de Paşapoarte a emis peste 38.000 de paşapoarte, dintre care peste 34.843 paşapoarte simple electronice şi peste 3.000 paşapoarte simple temporare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare