Liderii PSD reuniți în Consiliul Politic Național au votat, miercuri, ca Petre Daea să preia ministerul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu.
PSD s-a reunit, miercuri, de la ora 13.00, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, pentru a stabili cine va prelua portofoliul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, în urma cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare, pentru trafic de influenţă.
Printre numele vehiculate se află actualul preşedinte al comisiei de Agricultură, deputatul Florin-Ionuţ Barbu, Daniel Botănoiu sau Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii din perioada Dragnea.
Petre Daea este membru al PSD de peste 15 de ani şi a mai condus ministerul Agriculturii în 2004, în guvernul condus de Adrian Năstase, fiind considerat un apropiat al acestuia. A fost parlamentar PSD iar după câştigarea alegerilor de către PSD, în 2017, a fost ministru al Agriiculturii în guvernele conduse de Sorin Grindeanu, (ianuarie până îni unie 2017), Mihai Tudose, (iunie 2017 – ianuarie 2018 ) şi Viorica Dăncilă ( ianuarie 2018 – noiembrie 2019).
Inginer agronom de profesie, social-democratul a absolvit Facultatea de Agronomiei din Timişoara, în 1973, iar în perioada 1982-1983 şi-a luat doctoratul în agronomie.
Petre Daea a fost în perioada 1973-1980 inginer stagiar, şef de fermă şi apoi inginer la CAP Siseşti din judeţul Mehedinţi.
Mai târziu, a devenit directorul Direcţiei Generale pentru Agricultura şi Industrie Alimentară (DGAIA) şi şeful adjunct al secţiei pentru probleme de agricultură la Consiliul Judeţean Mehedinţi.