Petre Daea vrea accelerarea execuției lucrărilor de investiții în sistemele de irigații

Ministrul Petre Daea a avut luni, la sediul MADR, o întâlnire de lucru cu reprezentanții constructorilor pentru obiectivele de investiții din domeniul irigațiilor aflate în diverse stadii de execuție, precum și cu beneficiarii direcți, respectiv fermierii, membri ai Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații.

Ședința a avut ca scop principal punerea de acord cu toate părțile implicate pentru realizarea la timp a lucrărilor de investiții, astfel încât fermierii să fie la curent cu termenele de execuție asumate de către contractori.

Ministrul monitorizează stadiul de execuție a lucrărilor, astfel încât, cu implicarea fermierilor și a constructorilor, termenele de punere în funcțiune să fie respectate întocmai. De asemenea, este necesară o planificare riguroasă a viitoarelor investiții în zonele neirigate, pentru a da fermierilor predictibilitate în programarea înființării culturilor.

„Vreau să vă asigur că toate obiectivele de investiții sunt în atenția mea, pentru că avem la MADR tabloul de comandă. Astfel că, graficul de execuție al lucrărilor este urmărit îndeaproape, inclusiv la fața locului, când merg în teren. Am ținut foarte mult să avem discuții punctuale pentru fiecare zonă din țară, pentru ca lucrările de investiții să se încheie în termenele stabilite și să nu existe niciun fel de întârzieri”, a afirmat ministrul Daea în cadrul întâlnirii.

La discuții au mai participat directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Cornel POPA, precum și Elena FILIP, directorul Direcției Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare