Piaţa auto din Europa va creşte în 2022, dar mai are de recuperat până ajunge la nivelul anterior pandemiei

Vânzările de autoturisme în Uniunea Europeană ar urma să crească cu 7,9% în acest an, după doi ani de declin, dar cu toate acestea vor fi cu aproape 20% sub nivelul la care erau în 2019, înaintea pandemiei de coronavirus, a anunţat marţi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters, scrie Agerpres.

Această asociaţie, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a subliniat că avansul de 7,9% din acest an vine după un an 2021 foarte slab, când piaţa auto europeană a înregistrat un declin de 2,4% şi au fost înmatriculate doar 9,7 milioane de autoturisme.

„În condiţiile în care aprovizionarea cu cipuri ar urma să se stabilizeze în 2022, ACEA prognozează că înmatriculările de autoturisme în UE vor reveni pe creştere în acest an, ajungând la 10,5 milioane de unităţi”, a informat organizaţia într-un comunicat de presă.

Asociaţia a subliniat că este urgent ca UE să îşi reducă dependenţa de furnizorii externi de semiconductori astfel încât să evite pe viitor pagubele provocate unor industrii strategii. De asemenea, ACEA a atras atenţia asupra faptului că, deşi în prezent vehiculele electrice reprezintă aproape o cincime din noile autoturisme vândute în UE, ritmul de extindere a infrastructurii de încărcare este unul lent.

„Vânzările de automobile electrice au crescut de peste 10 ori între 2017 şi 2021 în timp ce numărul staţiilor publice de încărcare din UE a crescut cu mai puţin de 2,5 ori, în această perioadă. Dacă situaţia nu va fi rezolvată urgent prin introducerea unor ţinte mai ambiţioase pentru toate statele membre UE, vom ajunge la un impas foarte curând”, a spus preşedintele ACEA, Oliver Zipse.

Raportul ACEA vine în aceeaşi zi în care Comisia Europeană ar urma să prezinte o iniţiativă denumită „European Chips Act”, destinată să promoveze activităţile de cercetare şi producţie de semiconductori în Europa şi reducerii dependenţei de o singură ţară sau regiune. Potrivit surselor, Comisia Europeană va propune marţi deblocarea a aproape 42 de miliarde de euro din banii publici în favoarea industriei semiconductorilor.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare