Piaţa George Coşbuc intră, de marţi, într-un amplu proces de igienizare

Primăria Sectorului 5 anunţă că zona Pieţei George Coşbuc intră, de marţi, într-un amplu proces de igienizare, reabilitare şi modernizare, deoarece aceasta nu mai îndeplineşte condiţiile optime pentru desfăşurarea activităţii de comerţ.

„Primăria Sectorului 5 anunţă faptul că zona Pieţei George Coşbuc intră, de astăzi, într-un amplu proces de igienizare, reabilitare şi modernizare, un proces absolut necesar, pentru că piaţa nu mai îndeplineşte condiţiile optime pentru desfăşurarea activităţii de comerţ. Din 13 aprilie, toţi comercianţii au primit o notificare conform căreia zona pieţei de flori va fi igienizată, reabilitată şi modernizată, pentru că, de-a lungul anilor, a devenit insalubră, mai ales din cauza faptului că operatorii economici nu aveau contracte de salubrizare şi nu plăteau utilităţile”, se arată într-un comunicat al primăriei.

Conform aceleiaşi surse, alternativa oferită în această perioadă societăţilor comerciale şi persoanelor fizice care îşi desfăşurau activitatea în Piaţa George Coşbuc este Piaţa Ferentari.

„Piaţa de flori este şi va rămâne un simbol al Capitalei, o mândrie a Sectorului 5 şi va deveni un spaţiu curat, modern, care oferă toate condiţiile necesare pentru un comerţ civilizat”, a menţionat Primăria.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare